Continental, de la pneuri la maşini electrice: prototip de Renault Megane electric

Autor: Oraan Mărculescu 21 aug. 2012 Știri auto

Dacă nu ştiaţi, motoarele electrice de pe maşinile electrice Renault Fluence Z.E. şi Kangoo Z.E. sunt furnizate de Continental, companie ale cărei preocupări în domeniul maşinilor electrice sunt mai puţin cunoscute, deoarece toată lumea ştie că se ocupă cu pneurile.

Ei bine, firma Continental s-a ocupat discret şi de tehnologii din domeniul maşinilor electrice, iar acum vrea să ne facă să conştientizăm faptul că e un specialist în această direcţie prin prototipul unui Renault Megane transformat în maşină electrică.

Continental preia motorul electric de pe Fluence Z.E., dar controllerul si bateriile sunt noi

Utilizând echipamente, piese şi subansamble realizate de inginerii săi, Continental a înlocuit grupul motorpropulsor convenţional al unui Megane cu un sistem evoluat de propulsie electrică.

Motorul electric de 70 kW (95 CP) şi 226 Nm este acelaşi regăsit pe Fluence Z.E., însă controllerul face parte dintr-o nouă generaţie, mai compactă cu 30%, în timp ce bateriile au şi ele un gabarit mai redus – ceea ce a permis plasarea lor sub caroserie, astfel încât portbagajul şi spaţiul interior nu au de suferit faţă de un Megane normal.

În plus, masa bateriilor se cifrează la o valoare convenabilă de 154 kg, în timp ce autonomia maximă promisă este de 150 km – limitarea este cauzată de capacitatea modestă, de numai 18 kWh, compromis preferat de ingineri pentru a obţine baterii mai compacte.

Continental a gandit o interfata complet noua sofer-masina

Alte inovaţii pe care Continental le oferă pe acest prototip Megane electric sunt:

  • noul sistem de încărcare a bateriilor, care promite o încărcare completă în doar 2 ore şi jumătate
  • comanda inteligentă a acceleraţiei – pedala devine mai rigidă când bateria e aproape descărcată, pentru a evita acceleraţiile bruşte
  • sistemul optimizat de răcire a bateriilor, împreună cu un nou dispozitiv anti-incendiu şi anticoliziuni (evSAT)
  • pneurile cu o rezistenţă la rulare mai redusă cu 30% faţă de cele uzuale, având dimensiuni atipice: 195/55 R 20
  • un total nou tablou de bord, constând dintr-un display de 12 inch, pe care poate fi vizualizată intuitiv gestionarea energiei din baterii; în plus, Continental oferă o aplicaţie specială pentru smartphone, pentru controlarea diverselor funcţii ale maşinii

Continental sustine ca subansamblele sunt pregatite pentru productia de serie mare

Chiar dacă vorbim de un prototip, cei de la Continental susţin că toate subansamblele sunt viabile pentru o viitoare producţie de serie, ceea ce echivalează, de fapt, cu un anunţ de intrare pe viitor în domeniul maşinilor electrice.

Dar o confirmare în acest sens aşteptăm cu ocazia Salonului Auto Paris 2012, unde, cel mai probabil, va fi expus acest Renault Megane electric realizat de Continental.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide